Pecica-Woluwe Saint-Pierre
Pecica-Woluwe Saint-Pierre
Navigation
You are here: Home › Știri din Pecica › Lansare de carte

Lansare de carte

18 martie 2023 | Filed under: Știri din Pecica

„Am participat astăzi, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad, la lansarea volumului V al cărții „Cultura şi civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”.Aceasta cuprinde lucrările prezentate, în luna noiembrie, la Pecica, în cadrul celei de-a șaptelea ediții a simpozionului internațional cu același nume.A fost o onoare să îl găzduim și am fost mândru de interesul cadrelor didactice și al elevilor pecicani față de cultura, istoria, știința și gastronomia chineză, pe care le-au studiat cu atenție și s-au născut astfel lucrări foarte interesante. O parte dintre autori au fost prezenți astăzi la lansare.Puțini știu că avem pecicani care au studiat în China, ba chiar au și predat acolo, alții au fost ca turiști, dar s-a dezvoltat și o legătură de afaceri între o firmă din orașul nostru și o companie din China.În calitate de președinte al primului Club Pro-China din România, felicit Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze şi doamna președinte prof. univ. dr. Lizica Mihuţ pentru eforturile depuse” – scrie primarul Petru Antal pe pagina sa de Facebook.

Written by Irhazi Janos

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Categorii

  • Nouvelles de Pecica
  • Știri din Pecica
  • Știri din Woluwe Saint-Pierre

Limba

  • Français
  • Română

Maire de Pecica

Primar Pecica

Maire de Woluwe Saint-Pierre

Primar Woluwe Saint-Pierre

Stiri anterioare

  • Doar libertatea și democrația
  • Un simbol al aprecierii
  • Colectarea crengilor
  • Admirație, respect și recunoștință
  • Ultima repetiție
  • Opt generatoare portabile
  • Dezvoltarea competențelor digitale
  • Relansarea transportului public local
  • Autobuze electrice pentru Pecica
  • Wolumag 1150

© 2026 Pecica-Woluwe Saint-Pierre